Compilațiile Best of și Boot Mix au fost lansate fiecare în serii de 16 volume care a culminat în 1991. Ambele serii au reprezentat muzica disco de origine italiană, adesea licențiată de casele de discuri italiene independente, care au avut o distribuție limitată în afara Italiei, precum și melodii în stil similar ale altor artiști europeni. Prezentatorii show-ului muzical italian Discouring (produs de RAI) au relatat, de obicei, piesele muzicale Italo Disco ca “rock elettronico” (electronic rock) sau “balli da discoteca” (disco dance) înainte ca termenul “Italo Disco” să intre în vigoare.

Intrarea sintetizatoarelor și a altor efecte electronice în genul disco a dus la apariția muzicii electronice de dans, cum ar fi Hi Nrg în America și “Space disco” în Europa. Influente puternice în stilul Italo Disco au avut producătorul italian Giorgio Moroder, muzicianul francez Didier Marouani, o parte din hit-urile bateristului francez Marc Cerrone, interpretările electronic și synth-pop, ca cele ale celor de la Kraftwerk, Yellow Magic Orchestra, Telex, Devo și Gary Numan, precum și albumele timpurii Hi-NRG ale producătorului din San Francisco, Patrick Cowley, cu cântăreți precum Sylvester și Paul Parker.

Deși muzica disco a fost în general criticată și evitată în SUA în anii 1980, ea era încă populară în Europa. Dorința DJ-ilor de melodii noi a creat frustrare, deoarece melodiile erau importate și, astfel, scumpe. De aceea, producătorii italieni au umplut golul cu producții noi proprii.

Ca în toate stilurile muzicale, Italo Disco a încorporat diferite genuri, suprapuse cu alte stiluri și a evoluat mai degrabă decât să apară și să dispară, astfel încât există puncte de vedere conflictuale cu privire la prima înregistrare Italo Disco și când a început genul. Ceea ce se poate spune este că muzica disco a fost produsă de producătorii italieni cel puțin din 1977. Italo Disco a adus adesea sunete electronice excesive, melodii captivante și versuri în limba engleză puternic accentuate. Până în 1983, instrumentația Italo Disco a fost predominant electronică. Dragostea, spațiul și roboții sunt teme frecvent utilizate în curentul Italo Disco, uneori fiind combinate între ele, ca în piese precum “Robot Is Systematic” (1982) – Lectric Workers și “Spacer Woman” (1983) – Charlie.